Despartire extrem de dureroasa - Ionut, 31

Suntem (sau am fost) impreuna in ultimii 7 ani si jumatate. Ne cunoastem din liceu, insa atunci nu am avut mare lucru in comun, abia

in facultate ne-am mai apropiat putin, si ne-am cuplat la sfarsitul facultatii. Am trait impreuna 7 ani superbi. Vacante, revelioane,

iesiri. Ne iubeam mult. La un moment dat ea mi-a spus ca vrea sa ne despartim, acum vreo 3 ani, pentru ca eu nu faceam cu ea niciun

plan de viitor. Si avea dreptate. Am reusit si atunci ne-am impacat. Apoi din nou ne-am certat pentru ca ea a crezut ca nu vreau sa ma

mut cu ea impreuna, desi problema mea era mai mult una financiara, plus ca recunosc, sunt un tip extrem de conservator. Imi convenea

starea lucrurilor si nu ma gandeam ca ei nu ii convine. Am reusit si de data asta sa ne impacam, si chiar ne-am mutat impreuna. La

vreo 6 luni dupa ce ne-am mutat, pe mine m-au dat afara de la locul de munca :( Am ramas in continuare asa, eu mai aveam o mica sursa

de venituri cu care am reusit sa ma mentin pe linia de plutire. Am stat pe bara aproape un an de zile. Problema a fost ca ea mi-a

sugerat chiar in anul acela ca de ziua ei vrea un inel. Evident de logodna. Eu nu am avut posibilitatea sa ii cumpar unul. S-a

suparat, dar am considerat ca a trecut momentul. Apoi dupa vreo 2-3 luni s-a imbolnavit rau bunica-mea, eram destul de stresat si inca

pe bara, dupa vreo 4-5 luni bunica-mea a murit. Imediat dupa moartea bunicii eu am reusit sa ma angajez. Primul lucru la care m-am

gandit a fost sa o cer de sotie pe prietena mea. Am hotarat sa o fac tot de ziua ei, in ideea de a-mi rascumpara greseala facuta cu un

an in urma. Urma sa o cer de sotie peste aproximativ 5 luni, pana atunci mi-as fi revenit si eu financiar. Ea a fost alaturi de mine

tot timpul cat eu am stat acasa, si eu bineinteles ca am incercat sa fac tot ce pot sa ma fac util (curatenie, cumparaturi, gatit).
Apoi , cu vreo doua luni in urma, inainte de ziua ei, ca o secure, am primit o veste ca fratisu se insoara cu prietena lui (urmau sa

faca doar civila). Stiam ca o v-a afecta mult si asa a fost. SI m-am trezit, cu 3 zile inainte ei, cu un telefon cum ca ea s-a hotarat

sa plece de acasa, ca e o decizie luata de mult, sa n-o mai sun sa nu-i trimit flori si tot tacamul. Eu a doua zi vroiam sa fac

comanda pentru inel ca sa fie gata pana la ziua ei...I-am spus asta si mi-a replicat ca se bucura ca nu am apucat sa fac nicio

propunere pentru ca oricum ar fi refuzat-o. Am plans ca un prost, eram si inca sunt terminat fizic si psihic. Nu stiu cum sa o aduc

inapoi. Am tot stat si m-am gandit la utlimele 2-3 luni impreuna, cand absolut nimic nu anunta asta. Ne sarutam, ne mangaiam, vorbeam

la telefon cand vreunul din noi era plecat in delegatie cu serviciul...eu chiar i-am cumparat de vreo 2 ori flori, pentru ca doream sa

pregatesc terenul pentru ziua ei...ne apucasem chiar sa facem niste planuri cu o casa pe care parintii ei au construit-o pentru ea si

fratele ei, era extrem de incantata de ideile mele, totul era atat de bine...ca apoi totul sa se naruiasca :((

A trecut o saptamana in care nu ne-am vazut, nu ne-am vorbit. Apoi eu , dupa indelungi discutii si cu fratele ei, si cu sotia lui, si

cu alti prieteni, am hotarat sa cumpar totusi inelul si sa ma duc acasa la mama ei unde stiam ca sta si sa discut cu ea. In seara aia

totul a mers prost. Era obosita, foarte nervoasa. Tot ce am putut sa scot de la ea a fost ca v-om continua discutia alta data.

Ne-am intalnit ieri, la cateva zile dupa episodul de la ea de acasa. Eu am venit cu un trandafir, a apreciat gestul, m-a pupat pe

obraz, apoi am stat la masa, am discutat tot felul de lucruri, i-am spus ca stiu de marea mea greseala de a nu comunica. I-am povestit

multe lucruri care s-au intamplat la mine la serviciu, chestii nasoale care pe mine m-au afectat si nu am vrut sa ii creez si ei un

stres suplimentar. I-am povestit tot ce ar fi trebuit sa ii povestesc pana atunci, in fiecare zi, in fiecare seara. I-am spus ca mi-am

dat seama de greselile facute si ca in cele 2 saptamani care au trecut de cand a plecat ea de acasa mi-am dat seama de valoarea

comunicarii in cuplu, eu comunicand cu prietenii mei. Ea mi-a repicat ca nu a venit la intalnire ca sa discute impacarea noastra, ci

ca sa ne vedem...Bineinteles ca tot despre aceste subiecte am discutat, ea mai incerca sa schimbe subiectul, parea destul de fortata

schimbarea...Apoi la un moment dat, mi-a luat mainile in mainile ei si se uita in ochii mei. Eu aveam ochii inlacrimati, imi aduceam

aminte de niste lucruri si i le povesteam...bausem si cateva pahare de vin impreuna...intr-un final am plecat spre casa, impreuna.

Locuim foarte aproape unul de altul, asta fiind si unul din motivele pentru care cu cativa ani in urma eu nu m-am grabit prea tare cu

mutatul impreuna, pentru ca mai tot timpul eu eram la ea sau ea la mine...

In fine, cand am plecat din local, nici nu mai stiu cine pe cine a luat de mana...Ideea e ca am mers vreo 5 minute pana la masina de

mana. Apoi in masina , eu am condus exclusiv cu mana stanga, mana dreapta era la ea in poala, ma tinea asa cum o facuse atatia ani

pana atunci. Cand am ajuns in fata blocului ei, ea m-a imbratisat, foarte calduros, ne-am si pupat pe obraz, recunosc ca i-am furat si

un mic sarut. Am rugat-o sa imi spuna daca mai e vreo sansa intre noi, sa imi spuna DA sau NU, nu a zis nimic, s-a dat jos din masina

si a intrat in bloc. Eu am ajuns acasa, i-am trimis un sms spunandu-i ca mi-a facut placere sa o vad, sa o tin de mana si sa o strang

inca o data in brate...mi-a raspuns dimineata ca ii pare rau ca m-a facut sa sufar si ca poate a ales gresit modalitatea de a-mi arata

ce simte...Apoi am stabilit ca ne vom vedea din nou in weekend sa mai vorbim verzi si uscate.

Pe scurt, ideea e ca o iubesc de mor :( Am investit maxim dpdv sentimental in aceasta relatie. Am mai avut eu si altele inainte dar

nici una nu a fost asa intensa ca asta. Nici una din fetele dinainte nu a beneficiat de ce a beneficiat Andreea... :(( Si anume toata

inima mea pusa pe tava. Prostia mea a fost ca nu am stiu sa ii comunic asta. Iar acum nu stiu cum sa o fac sa inteleaga faptul ca m-am

schimbat, faptul ca dupa experientele cu mutatul impreuna, somajul de un an, moartea bunicii, toate astea m-au maturizat, si eram

hotarat sa fac pasul urmator...Nu stiu cum sa o aduc inapoi pentru ca o iubesc enorm. Sunt convins ca si ea mai tine la mine,

dragostea noastra nu se putea stinge atat de rapid, mai ales avand in vedere ce s-a intamplat in ultimele 2-3 luni...M-am gandit si ca

ar fi o posibilitate sa o las in pace o perioada, si sa incerc sa o recuceresc, insa trebuie sa ma lase sa fac asta...Oare ce as putea

face? Simt ca pamantul s-a prabusit sub mine o data cu plecarea ei. Toate planurile mele (pe care ca prostul le-am tinut numai ptr

mine) o includeau si pe ea. Vroiam sa o iau de sotie pentru ca o iubesc, nu pentru ca asa mi-a cerut ea, vroiam sa ne mutam in acea

casa care inca nu este finalizata si sa imbatranim impreuna alaturi de copii si de nepoti :( Si apropos de casa, dupa ce mereu asta a

fost visul ei, aseara mi-a spus ca nu mai vrea sa se mute acolo, pentru ca nimeni altcineva nu si-ar dori sa se mute cu ea acolo...Si

ma doare asa de tare ca imi dau seama ca si ea sufera , cu siguranta. I-am spus ca eu in continuare vreau sa ma mut cu ea acolo...nu a

zis nimic, a tacut...Au fost multe momente in care ea a tacut :(( Nu stiu cum sa ajung la inima ei, sunt sigur ca ea acum gandeste extrem de logic si de pragmatic, asa a fost intotdeauna ... iar eu un prost sentimental care acum sufera de ii vine sa moara.